Descarca gratuit aplicatia Job360 pentru smartphone-ul tau.
Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Nu ai cont de candidat? Creează cont!
Nu ai cont de companie? Creează cont!
Vă rog să va gândiți la un copil, băiat sau fată, care are în prezent 9-10 ani. Acum derulați înainte viața lui cu 20 de ani, până în anul 2035. Acest copil va avea atunci aproximativ 30 de ani, aflându-se undeva, pe calea carierei sale profesionale. Dar ce fel de slujbă va avea? Ce știm astăzi despre cum să pregătim copilul pentru acel viitor?
Sunt șanse mari ca locurile de muncă pe care le cunoaștem atât de bine astăzi să fie diferite sau chiar să nu mai existe în 2035. Ceea ce le poate înlocui este incert astăzi. Noi, ca părinți, luăm în fiecare zi decizii care să ne pregătească copiii pentru viața lor profesională în viitorul greu de definit. Dar lucrăm, într-o mare măsură, orbește. Noi ar trebui de fapt să aflăm tot ceea ce am fi capabili să știm despre acea lume din viitor și să încercăm să ghidăm politicile noastre și eforturile din zona educației și învățământului către acel potențial.
Bazat pe tendințele actuale de dezvoltare și de schimbare, putem spune că:
- Viețile noastre și carierele noastre profesionale vor suferi “valuri” de schimbare regulate;
- Mai multe joburi vor implica conexiuni internaționale și cetățenia va căpăta un accent global;
- Se va lucra multidisciplinar, implicând noi tipuri de colaborare;
- Vor fi din ce în ce mai putine activități în care omul nu e interdependent de mașini digitale și sisteme inteligente;
- Mai multe elemente din zona profesională și de viață vor folosi comunicații vizuale;
- Lumea va lupta cu probleme de durabilitate în moduri care vor afecta majoritatea angajaților;
- Timpul va fi altfel perceput, viteza în care se desfășoară activitățile va crește;
- Responsabilitățile cetățenești vor crește și vor fi mult mai complicate pe masură ce societatea se va confrunta cu noi probleme.
Pregătirea pentru abordarea incertitudinii ridică o serie întreagă de probleme, de la cele specifice la cele cu caracter general, de la aptitudinile necesare la locul de muncă pe care le putem defini astăzi la competențele care pregătesc un copil pentru o gamă incertă de viitoruri posibile și de schimbare constantă în zona profesională. Care sunt acele lucruri?
Dorința fermă de a învăța – Neavând nici o certitudine cu privire la abilitățile și cunoștințele de care copilul va avea nevoie, dorința de a învăța va induce cu siguranță o mai mare rată a succesului individual. Provenind din experiențele de copil, învățarea este o provocare, interesantă, plină de satisfacții dar și de distracție, și, uneori, include ceea ce copilul vrea să învețe. Odată cu creșterea accesului la informații, va fi important să știe să selecteze să învețe lucruri relevante.
A învăța este o abilitate ce poate fi deprinsă și a învăța să înveți ar trebui să fie tema centrală a programei în educația formala.
Autocunoașterea - Cunoașterea de sine este o abilitate esențială. Pe o bază de smerenie, trebuie construită încrederea în sine a copilului prin întelegerea, cunoașterea a ceea ce este și ceea ce are în potențialul real. Fiind conștient de sine, va asculta tot felul de opinii și va continua să învețe, se va raporta mai bine la realități.
Dar înainte de a ne ocupa de autocunoașterea copilului este necesar să ne preocupăm de personalitatea și de mintea noastră prin autoevaluarea 3Angle și raportul psihologic EU360.
Conectarea la oamenii din jur - Copiii pot fi în mod natural concentrați pe sine și, prin urmare, egoiști. Putem lucra cu ei pentru a înțelege situațiile altora, punctele de vedere pe care le au alte persoane. Copilul care dezvoltă abilitatea de a simți oamenii va avea mai multă putere.
Comunicarea - Comunicarea include – ca emițător și ascultător - zona verbală, scrisă, și din ce în ce mai pregnant, zona vizuală, și este deja fundamentală pentru cele mai multe tipuri de joburi. Dezvoltarea empatiei în noua comunicare va fi dificilă într-o lume în care oamenii nu aleg natural ca prima opțiune comunicarea față în față. Dacă reușim să le menținem copiilor interesul față de comuncarea față în față, întelegerea limbajului nonverbal, le oferim un instrument de excelență pentru viitor.
Spiritul practic, întelegerea realității materiale a lumii - Nu toată educația se întâmplă în școală, acasă, și prin internet. Luați în considerare avantajele copilului care cunoaște capitala și a văzut ce înseamnă viața acolo, în comparație cu copilul care nu a părăsit niciodată satul. Sau, pentru a fi corecți, de asemenea copilul care locuiește doar la oraș și nu a văzut niciodată o fermă sau un sat. Copiii care nu știu trecutul omenirii în multiplele lui fațete, copiii care nu au trăit experiențe diverse, dificile chiar, copiii ocrotiți într-un cocon de confort, vor fi traumatizați de realități și se vor descurca mai greu în lumea reală.
Cooperarea cu tehnologia – Generațiile pe care le educăm astăzi vor trăi între automate și roboți. Pentru a se simți în control, omul va trebui să înțeleagă, nu doar să folosească tehnologia.
Adolescenții sunt consumatori înrăiți de internet și petrec foarte mult timp în mediul digital: în social media, pe blog-uri sau e-mail. De aceea, ca și părinți, ne interesează conexiunea adolescentului cu tehnologia, felul în care comunicarea online îi afectează dezvoltarea identității, stilul de viață și relațiile cu cei din jur.
În studiul Communicating Online: Adolescent Relationships and the Media găsiți informații valoroase despre situația actuală a adolescentului din ziua de astăzi când vine vorba de mediul online. Această cercetare vă poate ajuta să găsiți metode eficiente pentru a proteja adolescentul din punct de vedere psihologic și fizic.
Confort în complexitate - Lumea nu este condusă de cauzalitatea simplă și întrebările importante nu au răspunsuri în alb sau negru. Lumea noastră este plină de subtilitate și complexitate. E ușor să lăsăm comoda superficialitate să domine zi dupa zi, până când ajungem să considerăm un act de curaj să analizăm din mai multe unghiuri o situație importantă. Analiza lumii în care suntem și înțelegerea felului în care este construită sunt esențiale pentru succesul în muncă și în viață, este esențială pentru aportul adus de fiecare în calitate de cetățean care contează.
Proiectarea de obiective - Oamenii de succes învață cum să își stabilească obiectivele și să și le îndeplinească. Copilul educat să își stabilească obiective știe să privească într-un context viitor ceea ce își propune, să selecteze din mai multe idei ceea ce i se pare mai interesant, să aloce resurse îndeplinirii obiectivului său, să își asume responsabilități.
Atitudine de deschidere - Niciun succes nu va fi posibil dacă nu ne vom crește copiii pentru a deveni adulți adaptabili, grijulii și deschiși tuturor opțiunilor. Lumea lor va fi o lume de provocare constantă și schimbare, și este bine să le dezvoltăm capabilitatea de a se schimba pe ei înșiși, de a întelege și absorbi schimbările.
Părinți, sistem educațional, angajatori, membri ai comunității în care cresc copiii, tinerii: cu toții avem un rol de jucat în competiția pentru viitor. Să nu-i blocăm în experiențele noastre prezente, să nu-i limităm în învățarea învechită; să nu le refuzăm implicarea, să le lăsăm toate căile deschise; să le cerem să se manifeste, să își prindă peștele singuri.
August 2015, Job360.ro
Job360.ro este site-ul proiectului “Fii profesionist!”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013: "Investește în oameni!"